AS: Până apuc să pun la cale şi un skin pentru avemblog, cred că e indicat să mă ocup niţel de scris. În secunda asta am exact 8 teme wordpress de făcut pentru clienţi şi, cum se apropie Sărbătorile plus că îs mereu facturi de plătit, blogul de faţă mai aşteaptă sărmanul puţin …

.. unde am rămas? La puştanii complexaţi, foşti mircari şi loseri ce frecventează blogurile. Asta era imaginea generală despre “fenomen” şi reprezentanţii săi, cel puţin o perioadă bună.

Foştii “mircari” sunt actualmente bloggeri!

Înainte de toate, trebuie să pun la punct o problemă. Din punctul MEU de vedere, un blogger este un creator de conţinut ORIGINAL. Personal, specializat, nu contează. Omul în cauză scrie despre viaţa lui, experienţele bune sau rele, despre un produs pe care l-a testat, un tratament pe care l-a “experimentat”, prezintă o opinie politică etc.

Pentru mine există mereu această distincţie. Cei care dau doar link către videos, listează status-uri de messenger, copiază articole sau orice gen de conţinut “artificial”, nu sunt “bloggeri” în accepţiunea mea. Nu sunt snoabă şi nici nu am “trăiri” de superioritate, dar nu poţi pune un copy-paster pe aceeaşi treaptă cu un creator de conţinut original şi de calitate.

Aceasta este poate prima greşeală a unui “neofit”, care pune în aceeaşi găleată aceste categorii diferite, doar pentru că ambele utilizează blogger sau wordpress. Tehnic vorbind, ambii sunt “bloggeri”, practic şi calitativ, doar cel care aduce un conţinut “copt” de neuronii săi este blogger fără ghilimele.

Blogging-ul e pentru adolescenţi.

O fi, că avem şi cazuri de copii de 13-14 ani care “bloghează”. Şi, spre bucuria consumatorului de litere scrise pe tastatură, o fac remarcabil chiar. Sunt însă destule cazuri de “bătrâni” care s-au lăsat atraşi de farmecul unui asemenea proiect.

Cea care vă scrie e “om în toată firea”, la peste 30 de ani, şi în general bloggerii pe care i-am cunoscut intră la o medie de vârstă de 25 de ani. Este irelevant până la urmă, ideea pe care încerc să o trasez aici este că blogging-ul nu are vârstă. Un copil de 12 ani sau un om de 70 pot scrie la fel de bine, odată ce au înţeles cum fucţionează platforma de pe care scriu.

Să considerăm deci blogging-ul ca fiind ceva “imatur” este greşit. Accesibilitatea sa îl face ideal pentru orice creator de conţinut, lucru dovedit de varietatea de oameni care se implică în “fenomen”.

Numai loserii se ocupă de asta …

O părere generală a omului “obişnuit” este că bloggeri sunt o şleahtă de pierde-vară, fără altceva mai bun de făcut decât să scrie “tâmpenii” pe net. Foarte interesant este de observat că, spun asta din experienta a zeci de întâlniri cu asemenea oameni, bloggerii în general sunt studenţi, angajaţi “corporatişti”, antreprenori, oameni de presă etc. Din ce am reuşit eu să cunosc (am avut plăcerea să stau la o discuţie cu multe nume mai mari sau mai mici) bloggerii sunt indivizi citiţi, cu studii medii sau superioare (majoritatea intră în categoria din urmă), care au timp să scrie şi inspiraţie să ofere cititorilor ceva interesant măcar 1 dată la săptămână, dacă nu chiar zilnic.

Am cunoscut oameni care trăiesc exclusiv din blogging, web designeri, avocaţi, medici, poliţişti chiar, oameni de afaceri şi profesori. Nimic din scriitura lor sau vorbele pe care le-am schimbat nu m-au făcut să îi cred “loseri”. Sunt doar oameni cu diverse profesii care, pe lângă nebunia de zi cu zi de la muncă sau studii, îşi smulg nişte minute pentru a intra în legătură cu cititorii lor.

Bloggerii nu au viaţă personală.

Asta este replica fundamentală a oricărui individ care nu vede acest fenomen cu ochi prea buni. Spune cuiva că ai participat la o întâlnire a bloggerilor, că printre primele comentarii auzi şi ceva de genul “bă, lăsaţi tâmpeniile astea. Get a life”.

Să vedem cum stăm şi cu viaţa asta: avem familie (culmea nu vorbim doar de Revelion), avem iubiţi-soţi, unii au copii (sau pe “drum”), animale de companie, prieteni “offline” etc. Ieşim în lume (că doar de unde să avem inspiraţie altfel), unii ne putem lăuda că am văzut ceva din lumea asta, consumăm “acte” de cultură, ieşim la filme sau teatru, aşteptăm cu sufletul la gură un concert bun, citim cărţi (unii şi scriu despre ele), mirosim trandafirii (nu mă refer la politichie) şi ştim să trăim departe şi de online.

Probabil diferenţa dintre un blogger şi un ne-blogger, de mi-i permis să utilizez cuvântul, este că noi poate renunţăm la 20 de minute de Dan Diaconescu în Direct, pentru a scrie un articol. Nu intenţionez să jignesc, ideea este că ne facem timp în tumultul de zi cu zi să ne satisfacem şi această plăcere.

Şi totuşi .. acneea?

Păi coşuri mai avem şi noi, că doar tot hormoni se cheamă că deţinem şi unii mai joacă tontoroiul. Nu suntem o “sectă”, nu recităm versuri diabolice şi nu mâncăm copii. Suntem indivizi la locul şi casele noastre, cu cariere sau în curs de “carierizare”, cu dracii de zi cu zi. Muncim, iubim, înjurăm. Suntem bine sau prost dispuşi, spunem prostii sau redescoperim gaura de la macaroană.

Blogging-ul nu ne face nici buni nici răi. Ne permite să ne exprimăm ideile, să oferim informaţii aşa cum ne pricepem, să sprijinim proiecte în care credem, să cunoaştem oameni noi. Unii bloggeri s-au împrietenit pe viaţă, unii au întemeiat familii, alţii au trecut în agenda telefonică nişte numere suplimentare, că nu ştii când crapă wordpress-ul.

Este bine ca, atunci când privim acest fenomen, să înţelegem că nu are nimic rău sau ocult în el. Că oamenii care îl gustă au pur şi simplu o pasiune, la fel ca electroniştii amatori sau filateliştii. Noi colecţionăm cuvinte.