Cativa pasi pentru a fi respectat in blogosfera

Este imposibil să existăm departe de comunitatea de blogging, chiar dacă nu suntem genul de oameni interesaţi de prea multă interacţiune. În momentul în care începi să scrii şi eventual să mai apari cu un comentariu-două pe alte bloguri, lumea începe să te remarce şi să îşi construiască şi o opinie. Iată câteva sfaturi pentru a fi bine văzut, chiar dacă nu eşti un blogger influent. Un blogger cu un proiect chiar mic şi cu un trafic destul de “slăbuţ” poate fi la fel de respectat ca orice a-lister.

1. NU FURA nici idei, nici design. Nimic!

Cred că prima reacţie negativă o poţi atrage când te-ai “inspirat” puţin cam mult de la altcineva. Şi, în momentul în care plagiezi, este clar că respectul faţă de tine este o noţiune chiar inaccesibilă. Îţi place designul unui blog? Poate găseşti aceeaşi temă la descărcat (dacă este una gratis). Personal recomand modificarea ei sau alegerea uneia mai greu de găsit, pentru a-ţi păstra identitatea. Dacă este un skin realizat de vreun designer, poţi vedea cine a creat tema sau chiar contacta respectivul blogger (în caz că nu apare informaţia pe blog sau în codul sursă).

Furtul de design se lasă de obicei cu scandal şi o imagine pătată. Am la activ nişte “cruciade” de genul ăsta şi iese urât.

În ceea ce priveşte conţinutul, respectă şi munca aceea de creaţie. Nu copia texte, nici măcar parţial. Este greu să scrii “dojo comentează pe avemblog despre importanţa originalităţii în creaţie. Eu sunt de părere că ..”? Plasezi un link către subiectul “sursă” astfel încât să faci deja legătura cu bloggerul în cauză. Linkul tău apare în articolul respectiv şi de cele mai multe ori respectivul blogger va veni să comenteze. Realizezi imediat o legătură, prezinţi un punct de vedere nou pentru o problemă deja abordată şi ai arătat suficient respect încât să nu copiezi informaţia şi să te dai nevăzut.

2. Scrie conţinut de calitate. Şi corect, dacă se poate.

Nu pot comenta mult despre greşeli de ortografie, pentru că porecla auto-scornită de “queen of typos” n-a apărut că scriu senzaţional de atent. Ideea este să facem totuşi eforturi de a ne exprima inteligent şi pe cât posibil gramatical corect. Greşelile vor exista mereu, dar o scăpare se iartă, pe când scrisul ca un analfabet nu te va duce niciodată pe culmile respectului celorlalţi.

Scrie conţinut util şi interesant. Lasă filmuleţele pentru ocazii mai rare, când simţi că nu ai “suflu” şi trebuie să umpli spaţiu. Nu fă din aceasta un obicei, nu scrie doar să nu taci. Gândeşte-te “este util ce scriu eu aici? Câştigă cititorul meu ceva din asta?” şi evită conţinutul de umplutură. Cititorii apreciază sinceritatea, chiar dacă nu sunt de acord cu ideile tale. Oferă-le informaţii, provoacă-le o reacţie. Scrie pentru ei, de parcă ai scrie pentru tine.

3. Scandaluri vor fi mereu. Nu fi parte din ele.

În peste 2 ani de blogging am fost implicată în două “scandaluri”. Folosesc ghilimelele, pentru că au fost nişte evenimente total neimportante. Pe unul l-am provocat eu făcând “flamă” după ce un blogger s-a apucat să se “inspire” cam mult din conţinutul meu. Cu copy-paste, aşa. Am reacţionat brutal într-o comunitate de blogging şi apoi m-am retras. Culmea e că tot el era supăratul. Am ales să mă retrag din discuţii, mai ales că erau deja inutile. Omul ştergea deja conţinutul furat de la mine şi de la alţii, deci era inutil să mai bat şaua, după ce iapa a prins ideea.

Al doilea “eveniment” a apărut din senin, la un comentariu plasat pe un blog care nici nu mai există acum. Comentariul a fost prost înţeles şi bloggerul a ales să îşi verse nervii decât să încerce să afle totuşi ce doream să exprim. Am aflat mai apoi că se certasem cam cu toţi cu care se putea certa şi probabil credea că poate lungi discuţia în contradictoriu. Am ales din nou să mă retrag din discuţie, mai ales că era un om pe care îl citeam cu drag şi pentru care aveam un deosebit respect. În general, dacă ignori un asemenea eveniment, peste 1-2 zile se va stinge de la sine.

4. Vrei respect? Tu ştii să îl oferi?

Mă distrează periodicitatea “evenimentelor” din blogosferă. Mai ales că am ajuns să cunosc o mare parte din protagonişti. Şi să îi respect. Cu nişte excepţii, am stat la poveşti cu destui bloggeri de diverse dimensiuni de trafic şi notorietate. De la cei foarte cunoscuţi, până la cei fără pretenţii, bucuroşi cu mica lor comunitate de cititori ce le consumă scriitura. Au fost întâlniri excelente şi m-a bucurat de fiecare dată şansa de a sta faţă în faţă cu oameni pe care îi citesc cu drag.

Este clar că am idei precise despre cum să îţi construieşti un blog. Cum să scrii, despre ce, cum să comentezi. De la asta şi până la a batjocori efortul altora este însă cale lungă.Am învăţat multe de la ei, am reuşit să mai ofer ceva din mica mea experienţă. În momentul în care eu le arăt respectul normal până la urmă pentru nişte oameni cu care nu am nimic de împărţit, reacţia este reciprocă. Mi se pare normal să fiu respectată, dar atitudinea mea trebuie să fie în acelaşi ton.

Existenţa mea ca blogger în România este de scurtă durată. Sau poate mai lungă, depinde de timpul petrecut de fiecare în domeniu. Sunt peste 2 ani petrecuţi într-un domeniu care mă fascinează, cunoscând oameni interesanţi. Este o continuă experienţă de învăţare, te dezvolţi pe măsura posibilităţilor şi te bucuri de fiecare “prag” pe care l-ai trecut. Şi realizezi că munca asiduă, pasiunea şi talentul te pot aduce la un anumit nivel. Atât timp cât nu lezezi interesele altora (furându-le munca sau având o atitudine negativă), este posibil să numeri ani de blogging în care ai avut doar relaţii amicale cu restul “lumii”. Poate sunt eu mai pacifistă, dar situaţiile conflictuale nu sunt pe lista mea de “plăceri”.

20 comentarii pentru “Cativa pasi pentru a fi respectat in blogosfera”

  1. [...] seria “shameless self-promotion” .. un nou articol pe avemblog. Câţiva paşi pentru a fi respectat în blogosferă – ce a funcţionat pentru mine cel puţin. Vă aştept cu idei suplimentare şi experienţe [...]

  2. Inocentul says:

    Faza continutului furat ni se intampla la multi dintre noi si e unul dintre cele mai enervante lucruri in lumea blogurilor, cel putin pentru mine. :)

  3. inspirescu says:

    De aia e enervantă chestia cu furtul, pentru că nu acţionează nimeni să schimbe lucrurile, nici măcar acţiuni pe latură civilă în instanţă. Aşa, să bage frica în restul, cât de cât.

  4. Social comments and analytics for this post…

    This post was mentioned on Twitter by LaviniaBiberi: Cativa pasi pentru a fi respectat in blogosfera http://z8.ro/aew...

  5. mihai says:

    Pana la urma regulile astea vin si din viata de zi cu zi, unde bunul simt ar trebui sa guverneze, nu-i asa !? Dar net-ul nu e decat o oglinda perfecta a prezentului.

  6. Andrei says:

    Ai uitat de injuratul lui Zoso, moment prin care eu zic ca a trecut cel puțin jumătate de blogosferă (printre care și eu)

  7. Eugen says:

    Respect, hai să fim serioși! Nimeni nu te respectă cu adevărat pe internet, doar se comportă politicos cu tine pentru că la un moment dat sau altul are nevoie de tine/cunoștințele tale.

    Personal prefer să mă știe lumea de om al naibii și să le fie frică de repercursiunile faptelor lor, decât să fiu respectat. E mai simplu pentru toată lumea, mai sigur pentru mine.

  8. danbrasov says:

    Absolut corect si adevarat ceea ce ai spus, insa cred ca scopul principal al unul blogger aflat la inceput de poveste nu ar trebui nicidecum sa fie accederea prin orice mijloace(inclusiv injuriile aduse celor mai cunoscuti bloggeri) in topul sau in vizorul celor mai influenti bloggeri.

    Pe de alta parte, tu,blogger amator, ai putea crede ca orice ai scrie,de calitate sau nu, nu va fi vazut si apreciat de cine trebuie.Trebuie multa rabdare,inspiratie si respect .

  9. Killaboy says:

    Cred ca respectul conteaza cel mai mult in blogosfera, dar nu numai. Daca respecti vei fi respectat :)

  10. Neamtu' says:

    Mi se pare mie sau respectul se castiga, nu se cerseste? Asta, ca sa nu raman cu o impresie gresita dupa ce am terminat de citit… Materialul contine sfaturi pe care le-am mai vazut pe undeva, nu mai stiu pe unde, si gasisem chiar si acest comentariu…

  11. Nicole says:

    Crezi ca un blogger “mic” se mai poate reabilita dupa ce a avut un scandal legat de hosting cu un A-lister ?
    Acesta din urma i-a patat “imaginea” cu picanterii din viata privata , neputind sa- i raspunda la intrebari legate de hosting decat prin mizerii. Iar toti “catelusii” il aplaudau la scena deschisa , fiecare urmarind un “oscior” aruncat da catre marele “A” . Iar bloggerului “mic” nu i s-a dat drept la replica, ba din contra i s-a blocat accesul de a mai comenta pe blogul respectiv.
    Totul e ca in viata. Teoretic si pe internet ar trebui sa functioneze normele de bun –simt pe care le-ai enumerat, dar in realitate trebuie sa fii cu mare bagare de seama, ca nu cumva sa superi pe cineva din “Cartel”. Trebuie sa ai abilitati de balerina , sa stii sa umbli “pe poante” .

  12. Flori says:

    Frumos articol, Dojo. Felicitari! Blogosfera are nevoie de asemenea articole. La cat mai multe articole de calitate!

  13. McGogoo says:

    codul asta deontologic suna frumos. e sublim dar lipseste cu desavarsire.
    scandaluri vor fi mereu.
    copy and paste idem.
    continut de calitate…sa fim seriosi. un post despre Capatos si Eva Kent mi-a adus mai mult vizitatri decat o analiza politica.
    sangeeeeee!

    dar… de la tine ma asteptam la regulile astea de bun simt.
    din nefericire nu se vor aplica niciodata pentru ca ne complacem in scandaluri…
    o saptamana frumoasta iti doresc :)

  14. nina says:

    Cu bun simt si un pic de psihologie aplicata, poti gestiona cu succes orice situatie conflictuala.

    @Nicole- sigur ca se poate reabilita. Ai pus la inima prea mult conflictul ala. Sunt convinsa ca aproape nimeni nu-si mai aminteste de el.
    Bloggingul poate exista si fara A-listeri. Eu recunosc ca-i citesc si-mi sunt dragi, ca de acolo am invatat ce si cum stau lucrurile in blogosfera, dar tu tre sa mergi inainte. E ca si cum n-as mai trai in Romania pentru ca a iesit Basescu presedinte, iar eu l-am sustinut pe Geoana. :)

  15. nu stiu, eu cred ca e de bun simt ca atunci cand optezi pentru un blog public (si nu unul protejat) sa iti iei masurile de baza:

    1.o limba romana impecabila. (da, scuza ca ai facut facultatea/liceul la real e stupida, deprinderea de a scrie corect romaneste ti-o formezi inca din generala, deci e inutil sa vii cu astfel de scuze, sau ca te grabeai sau mai stiu eu ce. Asa ca, inainte de a posta un articol, da-i o previzualizare, reciteste-l, corecteaza-l, ca nu te alearga nimeni, vorba aia)

    2.designul. Daca ai domeniu propriu e mai usor sa iti alegi ceva care sa te reprezinte. La domeniul wordpress.com stiu ca nu puteai face mare lucru decat sa iti schimbi headerul la unele teme. Dar si aia, tot e ceva, il personalizezi, il editezi, te descurci.
    Si mie mi-au placut multe designu-uri de blog-uri cunoscute, dar nu m-am apucat sa le copiez. Pentru ca nu imi place sa ma identific cu altii. Cred ca fiecare avem ceva special, individual si ar trebui sa ne exploatam personalitatea, nu sa o copiem pe a altora)

    3. Daca pozitia 34 in zelist si 500 600 unici pe zi ma face A blogger asta nu poate decat sa ma bucure, dar nu inseamna totodata ca ii privesc altfel pe cei mai “mici”. Din contra, eu intru, comentez unde simt ca un post imi starneste o reactie, chiar daca blogul ala are doar 20 vizite unice pe zi. Nu intru sa comentez la blogurile cu trafic mare sa scriu un “foarte tare, frate, sunt de acord” in speranta ca poate mai da careva click pe numele meu si vine si la mine.

    4. Raspunsul la comentariile oamenilor de pe blogul tau. Da, sunt importante. Daca ai scris un articol care starneste controverse iar oamenii te intreaba lucruri, nu sta si te uita, bucurandu-te ca se aduna comentarii, raspunde-le, lamureste-i..in felul asta ii fidelizezi si vor vedea ca dincolo de un blogger esti un om cu care pot comunica.

    Ar mai fi multe de zis, dar ma intind.
    Mi-a placut articolul, felicitari autoarei.

  16. la punctul 3….”pozitia 34 in zelist si 500 600 unici pe zi ma fac*” in loc de ma face. mi-a scapat. :) modifica tu, multumesc. (Sterge comentariul asta dupa ce il citesti. :P

  17. George Jipa says:

    Sincer sa fiu, sunt de acord cu ceea ce a zis si @Eugen! Nimeni nu te respecta, ci doar sa da pe langa tine pentru ca nu se stie cand are nevoie de serviciile tale.
    @Nicole: cred ca stiu despre cine vorbesti! Insa n-are rost sa dai atata atentie.

  18. [...] respectat. January 30th, 2010 | Author: ştrumfiţa cu eşarfă Am citit zilele trecute un articol despre care ar trebui sa fie atitudinea bloggerilor pentru a fi respectati. Acum, e lesne de [...]

  19. Man vs Woman says:

    cred ca regulile acestea se incadreaza perfect si in viata de zi cu zi:D

  20. Eu constat din ce în ce mai mult că în blogosfera noastră se dezvoltă totuşi o redută a bunului-simţ în societatea românească. Am ajuns, sincer, să mă simt bine citind zilnic bloguri (unele bloguri :)
    Indiferent de pesimismul multora, eu cred că deja calitatea îşi face tot mai mult simţită prezenţa.
    Realitatea gravă este însă că MAJORITATEA încă nu ştie cum să acceseze conţinut de calitate.

Leave a Reply

 
 
 

AvemBlog ruleaza pe o platforma WordPress. Tema realizata de Dojo Design

©2009-2010 S.C. Dojo Design S.R.L. Republicarea totala sau partiala a articolelor este interzisa.